Librarie si anticariat on-line

POVESTILE UNEI INIMI. LECTII DE VIATA SI DE IUBIRE PENTRU FETELE SINGLE  

Autor(i): Diana-Florina Cosmin

Editura: Curtea Veche

Anul apariţiei:2012

Pagini: 226 (15 x 20 cm)

Preţ: 23,80  Lei

 

DESCRIERE:

Primăvara mea nu a început odată cu primele zile de soare hotărât, ci cu prima carte semnată de Diana-Florina Cosmin, ilustrată de Ágnes Keszeg şi apărută la Editura Curtea Veche – Poveştile unei inimi.

Diana poartă şi numele de Florina, e drept, dar nu e nici pe departe o floricică plăpîndă, înclinându-se firavă în bătaia vântului. E delicată, dar nu are fragilitatea păpuşilor de porţelan. E puternică şi sigură pe ea, dar nu te striveşte cu forţa ei. Îţi poate vorbi ore-n şir, cu aceeaşi lejeritate, despre conflictul din Orientul Mijlociu şi implicaţiile sale politice, precum şi despre ultima colecţie de eşarfe Hermès. În aceeaşi măsură, ştie şi să tacă, să asculte, să-ţi devină un sfătuitor înţelept şi nepreţuit. Dar, mai presus de toate, Diana e povestitorul par excellence– odată ce i-ai încredinţat povestea ta, poţi fi sigur că e pe mâini bune.

Însă, după ce a scris cu generozitate poveştile oamenilor pe care i-a întâlnit, Diana se opreşte asupra sieşi, privind analitic şi detaşat, redând apoi, una câte una, poveştile propriei inimi, cu toate bucuriile, durerile şi întrebările ei. Cartea este construită ca o sală a oglinzilor, în care, chiar în centru, se află ea (sau, mai degrabă, inima ei). Prin fiecare dintre cele 44 de poveşti care alcătuiesc volumul, descoperim o altă frântură din Diana şi, odată cu aceasta, o parte din noi mai iese la iveală, fiecare poveste devenind oglindă pentru cititor, acesta fiind forţat să se privească în toate ipostazele emoţiilor sale. În fapt, este vorba despre un mozaic format din bucăţi mici de suflet, care adunate – asemeni bucăţilor de sticlă colorată care formează mozaicul unei lămpi Tiffany – o compun pe Diana şi, prin extensie, pe oricare dintre noi.

Subtitlul cărţii este „Lecţii de viaţă şi de iubire pentru fetele single”, dar să nu vă închipuiţi acum că avem de-a face cu cineva cocoţat pe-un piedestal, care nu are nimic mai bun de făcut decât să se uite la noi şi să ne dea lecţii. Diana nu face altceva decât să împărtăşească cu noi maturitatea şi prospeţimea scriiturii sale.

Fetele single încearcă mereu, ca un scamator, să ţină în aer imaginea lor de femeie ideală, jonglând cu mai multe farfurii decât pot duce: carieristă, gospodină, sportivă, umăr de plâns, expertă în bancuri. […] Încercările bărbaţilor de a ne impresiona se lovesc de zidul încăpăţânării noastre de a nu fi, sub nici un chip, impresionabile. […] Suntem fericite, independente, ne deschidem singure uşile, ne ţinem singure hainele, ne tragem singure scaunul, ne plătim, bineînţeles, singure nota. Ca la fotbal: noi centrăm, noi dăm cu capul, noi apărăm golul. […] Să ceri ajutor unui bărbat, fie că e vorba de o valiză, de o uşă sau de o inimă rănită, e un gest de mare curaj pentru o femeie a secolului XXI.

Observator fin al lumii exterioare, dar şi al propriei lumi interioare, luându-şi distanţa cuvenită faţă de poveştile sale, ea ne deschide încăperile sufletului, una câte una, şi ne poartă cu ea prin fiecare nefericire, fiecare dezamăgire în dragoste, fiecare „fluture în stomac”, dar fără încrâncenare, fără ură, fără resentimente. Mai mult, accentuează mereu cât de important este să ai puterea de a te bucura de poveştile altora, de finalurile lor fericite.

Prin cuvinte meşteşugite şi comparaţii neaşteptate (dragostea este, pe rând, fie „o zi de trafic intens dintr-o metropolă aglomerată”, fie, în termeni bursieri, „cel mai «volatic activ» din lume”), cu umor şi sinceritate, Diana ne pune în faţă un cufăr al memoriei, îndemnându-ne să cotrobăim prin el şi să scoatem la iveală toate amintirile dureroase sau, dimpotrivă, minunate, să le privim, să ni le asumăm şi, apoi, să… mergem mai departe.

Privită la alţii însă, durerea este un fel de operaţie predată pe viu, ca o disecţie la microscop pe un organism care încă mai mişcă. „Iată cum arată iubirea.” „Iată cum arată o iubire distrusă.” „Iată cum arată doi oameni care s-au iubit cândva cu pasiune şi care acum îşi petrec timpul căutând modalităţi de a-şi scoate reciproc ochii cât mai lent şi mai chinuitor cu putinţă.”

„Parcă ai fi scris despre mine”, spune o cititoare. „Exact asta am păţit şi eu”, adaugă o alta. Mă alătur şi eu mulţimii de cititoare care se regăsesc măcar într-una dintre poveştile din carte. Pe rând, am trecut – într-o formă sau alta – prin fiecare dintre poveşti: de la aşteptare, iubiri imposibile sau pur şi simplu, neîmpărtăşite, iubiri bolnăvicioase, inimi făcute bucăţi, trădări, despărţiri dureroase, căderi în gol de la înălţimea propriilor aşteptări/iluzii, la dragostea blândă, vindecătoare, împlinită. Dar, mai presus de orice, am trecut prin momentele, zilele, uneori anii care s-au desfăşurat între aceste iubiri. Perioadele acelea în care a trebuit să ne analizăm, să ne recompunem, să (re)învăţăm să fim singure şi să ne (re)luăm în stăpânire firul vieţii – pus până atunci în palma altuia –, dar şi locurile pe care le străbatem.

Privind retrospectiv, mi-aş fi dorit totuşi ca bărbaţii care nu m-au iubit să-mi spună adevărul. […] Să-mi spună motivul. M-ar fi durut mai puţin decât minciunile lor banale şi aş fi înţeles, poate, că sunt prea anostă, prea lipsită de strălucire, prea plictisitoare, prea lipsită de umor, prea neasemănătoare cu tipul lor de femeie, prea grasă ori prea slabă sau orice altceva. N-ar fi fost un gând plăcut, dar aş fi ştiut exact ce mă doare. Trăind în ceaţa confuziei, am crezut că sunt toate cele de mai sus. Şi m-au durut toate, pe rând.

De câte ori nu ni s-a întâmplat să nu ne mai putem gândi la un oraş – pentru că e oraşul „lui”, să nu mai putem intra într-o cafenea – pentru că era „a noastră”, sau să trecem pe o anume stradă, deoarece ne reaminteşte, iremediabil, de „el”? Cea mai mare victorie este, poate, când strada „lui” redevine doar o stradă din centrul unei capitale aglomerate şi cel mai scurt drum pentru a ajunge din punctul a în punctul b. Şi când ştii că eşti pregătită pentru o nouă iubire.

Singurii care au cu adevărat dreptul să ne citească pielea şi să ne mângâie linia vieţii sunt bărbaţii pe care avem, fiecare, răbdarea de a-i aştepta şi de a-i iubi. […] Îmi place să cred c-am învăţat să fac loc iubirii în viaţa mea, dar încă mă mai răsfăţ cu plăcerea de a aştepta anumite lucruri şi anumiţi oameni. Fără teamă, doar savurând bucuria sosirii lor într-o viaţă pe care m-am străduit s-o chivernisesc cât mai atent.

Astfel, după ce călătorim pe mai multe continente, dar şi în epoci diferite – anii ’20, dând pagină cu pagină, la final ne punem bagajele jos, respirăm adânc şi tragem linie: două lucruri am înţeles din cartea Dianei – 1) Când găseşti pe cineva care te înţelege, care ştie să-ţi „citească” povestea, ţine-l aproape! şi 2) Niciodată, în dragoste, nu vei putea ţine lângă tine pe cineva care nu vrea să stea, care nu simte asemeni ţie, pentru că (după cum spunea cu blândeţe bunicul autoarei) „niciodată, dar absolut niciodată, doi oameni nu se iau, dacă nu li se potrivesc poveştile”…

Puteti achizitiona aceasta carte de la CARTI REGALE
Telefon: 0746.407.499, 0724.942.514
www.cartiregale.roIMG_0127

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: