Librarie si anticariat on-line

MANUAL DE STIL

Autor(i): Dana Budeanu

Editura: Nemira

Anul apariţiei:2008

Pagini: 150 (15 x 21 cm)

Preţ: 35 Lei

DESCRIERE:

Am cumparat “Manual de stil” in urma bulversarii care m-a cuprins, auzind comentariile acide ale Danei Budeanu despre diverse stiluri vestimentare, intr-o emisiune difuzata recent. “Femeia aceasta trebuie sa aiba un cuvant greu de spus in privinta originalitatii, de se arata asa vehementa”, mi-am spus, si in urmatoarele 3 minute comandasem deja cartea online.

Efectul Dana Budeanu se propagase serios in randul populatiei feminine, caci am primit „manualul” cu ceva intarziere – cei de la editura faceau fata cu greu unui noian de solicitari pentru acelasi titlu. Acest aspect nu a facut decat sa imi sporeasca nerabdarea, asa ca dupa venirea coletului am parcurs cartea cam intr-o ora.

Am gasit-o impregnata cu exemplificari de Asa da – Asa nu (previzibile, pentru un manual cu sfaturi stylish), nu prea variate, insa. Intotdeauna Do’s pentru genti Hermes, ochelari mari Chanel, top-uri de matase, breton gros, carare pe mijoc. Mai mereu Don’t’s pentru genti mari seara, vinilin, imitatii, pantofi ieftini, tocuri pe plaja (ce consternare trebuie sa se fi starnit printre domnisoarele „abonate” la plaja “Tan-Tan”, din Mamaia!). Si aceste departajari se tot repeta, jongland practic cu aceleasi elemente, pana la final. M-as fi bucurat sa vad si ceva imagini concrete ale propunerilor de tinute, daca tot avem de-a face cu un manual ilustrat. M-as fi asteptat sa aud ceva despre imbinarile dintre stiluri – sunt permise? In ce masura? Pana unde poate merge indrazneala in fashion, fara sa cada in capcana prostului gust?

Cartea e scrisa ingrijit, simplist, alert. Cateva mici scapari, in privinta limbajului, de exemplu “pantofi must-have obligatorii”. Ca e must si obligatoriu, nu mai conteaza, doar musai sa fie!

Concluzia? Nu este un manual original sau despre originalitate, asa cum mi-l imaginasem, ci despre bun simt in alegerea “invelisului”. Destul de general si subiectiv, de altfel. De ce subiectiv? Pai de ce ar trebui sa renunt la manichiura frantuzeasca, de exemplu? E ca si cum as spune ca trebuie sa uit de parfumul meu de suflet, cu note de iasomie, pentru ca izul respectiv nu mai e in trend…

Oricum, trebuie apreciata initiativa acestei carti, in fond e o incercare de educare, de indrumare a unor comportamente vestimentare. Iar de (re)educare avem multi nevoie, indiferent de domeniul la care ne referim!
Remarca finala: poza autoarei, de pe coperta interioara a cartii, la sfarsit, e o alegere nefericita. O doamna care predica despre distinctie nu se poate prezenta in propriul manual dedicat stilului cu o imagine atat de “neglijent-transparenta”…

Alina Calin

Cartea este in stare foarte buna, noua

Puteti achizitiona aceasta carte de la CARTI REGALE
Telefon: 0746.407.499, 0724.942.514
http://www.cartiregale.roIMG_0157 - Copy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: