Librarie si anticariat on-line

STAPANUL SECRETELOR LUI CEAUSESCU. I SE SPUNEA MACHIAVELLI de STEFAN ANDREI IN DIALOG CU LAVINIA BETEA

 

Puteti achizitiona aceasta carte de la CARTI REGALE

Telefon: 0746.407.499, 0724.942.514

www.cartiregale.ro

Autor(i): Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Editura: Adevarul

Anul apariţiei: 2011

Pagini: 510 (14 x 20 cm)

Preţ: 12.99 Lei

 

DESCRIERE:

În convorbirile cu Lavinia Betea, Ştefan Andrei relatează că aflase de la sovietici despre sfârşitul lui Nicolae Ceauşescu. În volumul „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli”, Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea” , pus în vânzare recent, fostul şef al diplomaţiei româneşti luminează multe zone obscure ale relaţiilor de la „curtea Ceauşeştilor”.

În primul rând, lămureşte neobişnuitul şedinţelor CPEx din anul 1989, aşa cum apar  în stenograme. Acestea consemnează monologurile lui Ceauşescu, întrerupte din când în când de „cotcodăcitul” Elenei Ceauşescu. În general, Ceauşescu „aberează” în faţa unei asistente mute. Deşi din conţinutul aceloraşi stenograme reiese că soţii Ceauşescu fuseseră informaţi la „la zi” cu toate schimbările din statele comuniste. Mai mult decât atât, Ceauşeştii interpretau şi stabileau corect actorii şi mizele evenimentelor din toamna lui 1989 în ţările lagărului comunist.

Tehnica prevestirii

Estimaţi, cumva, moartea lui Ceauşescu curând ? – l-am întrebat pe Ştefan Andrei în convorbirile purtate. „Din informaţiile mele, primite în 1988, era vorba de maximum doi ani, mi-a răspuns. Informaţii aveam de la sovietici. De la Şahnazarov, consilierul lui Gorbaciov şi al lui Brejnev. În 1988, spre sfârşitul anului mi-a spus. La CAER. Eu eram în Comitetul Executiv al CAER. Am discutat cu Şahnazarov, la Moscova, iar el mi-a spus două lucruri fundamentale.

Unul – că Gorbaciov a apreciat în con­ducerea partidului că perestroika n-a mers în Uniunea Sovietică, deşi a schimbat conducerea armatei, deşi a schimbat activul de partid. N-a mers deoarece nu poa­te să învingă în Uniunea Sovietică fără schimbări si­milare şi în celelalte ţări ale Tratatului de la Varşovia cu care Uniunea Sovietică are strânse raporturi eco­nomice şi militare. În concluzie, trebuie schimbate conducerile din ţările Tratatului de la Varşovia. Şi al doilea, o chestiune ridicată de Şahnazarov: «Tovarăşul Ceauşescu are boala lui Andropov, respectiv a început diabetul să atace rinichii. Acesta e proces ireversibil şi duce la moarte. Aşa s-a întâmplat cu tovarăşul Andropov. Noi am chemat cei mai buni specialişti din ţară, i-am căutat în Japonia, Anglia, Franţa şi n-am putut să-l salvăm»”.

Insistenţe

„Bineînţeles că eu l-am contrazis: «Nu e adevărat, Tovarăşul e bine, e sănătos».  A venit iarăşi, a doua zi dimineaţa, Şahnazarov la mine: «Tovarăşul Andrei, întreabă-l şi pe Stoica, pe inter­pret, când aţi avut discuţia şi masa la vila din afara Moscovei, tovarăşul Ceauşescu a mers la toaletă. Ai noştri i-au studiat urina. Analizele sunt clare». Şi încă ceva. Am aflat mai târziu că anali­ze de felul acesta i se făcuseră lui Ceauşescu şi în vizita din RDG. El, de obicei, la indicaţiile doctorului şi ale securiştilor noştri, întotdeauna lua cu el în Uniunea Sovietică şi un inginer chimist.

După ce mergea la to­aletă, chimistul venea şi turna un lichid. Ei, acolo, la vila din afara Moscovei, n-a mai putut să-l care şi pe chimist. Când am venit de la Moscova i-am spus lui Ceauşescu. De faţă cu Emil Bobu şi Elena Ceauşescu, pe strada Kalinin. «Tovarăşul, am zis, Gorbaciov urmăreşte două chestii: schimbările fundamentale nu numai în Uniunea Sovietică, ci şi în ţările socialiste. Eu am comentat că aşa cum a dat drumul, va duce la distrugerea socialismului şi a partidelor comunis­te, căci drumul acesta nu merge decât spre prăpastie. Nu poţi să repari colo şi colo. Aici, ori dărâmi, ori păs­trezi cum este»”.

De ce-a mers Ceauşescu la Teheran? 

Prin aprilie 1990, spune Ştefan Andrei, se aşteptau la schimbări. Tot atunci se prevedeau greve şi demonstraţii. Astfel că manifestaţiile din Timişoara i-au prins total nepregătiţi, nu doar pe Ceauşeşti, ci şi pe membrii CPEx. Cât despre instigările premergătoare din Iaşi la revoltă, foştii cepexişti au aflat abia în închisoare. Pus sub ascultare şi acasă, şi la birou, Ştefan Andrei n-a ascultat posturi străine. Iar abonamentele la presa internaţională erau de mult sistate din ordinul Elenei Ceauşescu.

Sigur că manifestaţiile de la Timişoara nu prezentau pericole, Ceauşescu a făcut vizita la Teheran asupra căreia convenise din vară. Se întâmplase că aflat atunci la Belgrad, la  reuniunea şefilor de stat şi de guvern din statele nealiniate, Najibulah, preşedintele Afganistanului, a venit la Bucureşti. L-a rugat pe Ceauşescu să-l ajute să ajungă la o înţelegere cu fracţiunile pro-pakis­taneze şi pro-iraniene, să formeze un guvern de uniune. Iar Ceauşescu s-a dus să-i împace pe alţii, sigur că pentru acasă n-are motive de îngrijorare.

Mamă contra fiu

Ştefan Andrei se aştepta ca Nicu Ceauşescu să preia – provizoriu – conducerea după moartea tatălui. Avusese cu el discuţii deschise în acest sens. „După discuţiile cu el, i-am atras pe câţiva în această poziţie, declară fostul demnitar. Printre care pe Ion Traian Ştefănescu, pe Ioan Totu, pe Nicolae Giosan. Şi pe alţii care vedeam evitarea unei etape Jiang Qing în România”. Se părea că şi Nicolae Ceauşescu ştia că într-un viitor indefinit fiul cel mic va fi succesorul lui. „Îl bucura faptul că Nicuşor are nişte sprijinitori”; spune interlocutorul. Nu la fel privea lucrurile Elena Ceauşescu se deduce din întâmplările relatate în amintitul volum de Ştefan Andrei.

 

Cartea este in stare foarte buna, nefolosita, noua.

Ne gasiti si pe Facebook: www.facebook.com/carti.regale

i-se-spunea-machiavelli-2461707_big

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: